Altoirea nucului sub coajă cu ramură detașată

IMG_20160507_114921Realtoirea pomilor de nuc în câmp deschis este o practică mai rar întâlnită prin părțile noastre dar foarte populară în Turcia și SUA. În ultimii ani, metodologia de realtoire a nucilor – fie ei mai tineri sau mai bătrâni – a fost adaptată de către mai mai mulți practicieni nucicultori și la condițiile Moldovei. Ne-am implicat și noi în acest proces cu trei ani în urmă și iată că, având rezultate foarte bune din anii precedenți, am întreprins spre finele lunii mai a acestui an 2016 realtoirea a peste 1200 de pomi de nuc.

La ce poate servi realtoirea nucului?

Există multiple situații când realtoirea poate fi practicată în livezile înființate cu pomi nealtoiți care, din punct de vedere economic, sunt o catastrofă. Există și cazuri de livezi de nuc în care, cu regret, se găsește un număr mare de impurități. Problema este că impuritățile nu pot fi depistate decât după intrarea pe rod a pomilor (anul 3-5) iar atunci este destul de dificilă defrișarea și înlocuirea acestor pomi astfel că realtoirea oferă posibilitatea înlăturării acestor impurități. Mai există și unele livezi înființate cu soiuri care dau randamente foarte slabe și atunci proprietarul poate decide înlocuirea prin realtoire a acestor soiuri cu altele mai performante.

Modul de lucru și perioada realtoirii

Din constatările noastre și ale altor specialiști, perioada optimă pentru a practica realtoirea este sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie, în dependență de perioada când se stabilește și se menține un regim termic cu temperaturi minime de 12 grade noaptea și 24 grade ziua. Este clar că de la un an la altul pot exista decalaje, spre exemplu în 2015 realtoiri efectuateIMG_20160708_192825 începând cu 15 mai au dat rezultate foarte bune, în timp ce în 2016 cele mai bune rezultate le-am obținut la realtoirile efectuate începând cu 22 mai.

Realtoirea presupune înlăturarea completă a coroanei pomului, fie de la nivelul trunchiului, fie de la baza șarpantelor, judecând de la caz la caz. După care se detașează porțiuni de coajă de pe trunchiului pomului tăiat sub care se inserează cepuri-altoi cu 3-4 muguri pe spirală și lungime de 10-20 cm cu partea bazală ascuțită cu un cuțit din două părți. Cepurile se obțin de pe ramuri-altoi colectate în perioada rece și păstrate în frigider la temperaturi constante până la 2 grade Celsius și în condiții de umeditate de 95%. Aceste ramuri-altoi sunt colectate fie din plantații-mamă fie din pomii pe care doriți să-i reproduceți. Cepurile trebuie întărite pe trunchi cu două ținte (1.6 mm x 24 mm) după care se aplică bandă de hârtie adezivă pe circumferință, și pe părțile unde se îmbină altoiul cu trunchiul. Următorul pas este aplicarea materialelor izolante. Există diferite produse pe bază de acril și plastificatori folosite în lucrările de izolare în construcție ori produse specifice folosite în horticultură: ceară de altoit, masticuri diferite, smoale speciale pentru altoit. Aplicați produsul găsit pe circumferință, de la muchia tăieturii cca 6-8 cm în jos și pe partea transversală a secțiunii. Ulterior aplicați pe toate suprafețele (ca în foto) o vopsea pomicolă pe bază acrilică.

Alt detaliu important este lăsarea unor canale de scurgere a sevei mai jos de locul unde se inserează cepurile-altoi. Asta presupune efectuarea cu un ferestrău ori cu motoferestrăul a unor inciziuni cu adâncime de 1-3 cm (în dependență de diametrul trunchiului și grosimea scoarței) cu 15-20 cm mai jos de locul altoirii. Aceste incizii nu vor fi în nici un caz acoperite cu vopsea ori mastic izolant. După pornirea în creștere a lăstarilor din altoi este important ca aceștia să fie fixați pe suport pentru a nu se rupe sub acțiunea vântului ori a propriei greutăți. Toți lăstarii crescuți din portaltoi trebuie suprimați periodic, inclusiv în următorii ani.

IMG_20160511_094845Realtoirile efectuate de noi în acest an

În acest an, la Pepiniera Voinești am efectuat peste 1200 de realtoiri. O bună parte din acești pomi se află în plantația noastră mamă pentru ramuri-altoi unde am decis realtoirea unor soiuri mai vechi și înlocuirea lor cu soiuri mai performante. În prima imagine din acest articol aveți un nuc de 26 de ani realtoit cu Pescianski. Realtoirea pomilor mai bătrâni este cea mai dificilă de realizat dar și procentul de prindere poate fi ceva mai redus. Cu toate acestea, noi am obținut în acest an o prindere a acestor pomi de peste 80% care confirmă că se poate.

În același timp, am realtoit și o fâșie de portaltoi de 5 ani pe care am reconvertit-o în plantație-mamă de ramuri-altoi. Metodologia realtoirii este asemănătoare cu cea descrisă mai sus, cu unele diferențe care pot fi ușor deduse din imagini. În acest caz prinderea a constituit cca 90%.

În concluzie, realtoirea pomilor bătrâni și aplicarea ei cu succes în țara noastră vine în ajutorul celor care au în plantațiile ori gospodăriile lor pomi care dau producții slabe și necalitative.   IMG_20160511_121340IMG_20160511_165618

.

.

.

.

.

.

.

.
.

 

În cazul unor lucrări de realtoire pe suprafețe extinse și pentru a avea rezultate mai sigure, Pepiniera Voinești vă poate oferi serviciile sale. În tot cazul, suntem la dispoziția celor interesați pentru a oferi asistență în tot ce ține de realtoire.

Succese tuturor și mult spor!

Oleg Tîrsînă

Blog Comments

Олег добрый день.На одной из конференций по ореху грецкому проводимой на Украине мы договаривались о черенках ореха грецкого .Просьба на твоих условиях решить этот вопрос по молдавской селекции сортов. Количество- в пределах 3000 почек

добрый денъ. звоните мне после 10-го февраля и я вам скажу что у нас будет в наличиию

Mulțămim pentru informațiile publicate. Sînt de un interes deosebit (poate ne v-or fi și de folos).
Mult respect pentru d-stră. Grigore Galearschi.

Buna ziua,am doi nuci la vreo 15 cm diametru la baza.Sunt in curte si am tot citit ca nu e bine sa stai toata ziua sub nuc.Vreau sa stiu daca se pot altoi cu alta specie,chiar si nefructifer.Multumesc!

Leave a Comment