Un început de sezon foarte promițător pentru soiul Pescianski!

productivitatea livezii de nuc

Anul 2016 vine cu o nouă confirmare a potențialului excelent al soiului Pescianski. Proprietarii livezilor de nuc s-au bucurat și în acest la vederea unei fructificări abundente la acest soi iar noi ne-am convins de acest lucru în rezultatul unor vizite recente în aceste livezi.

Cu toate că anul precedent a fost unul extrem de secetos și ne așteptam că depunerea mugurilor de rod pentru acest an 2016 va fi una slabă și insuficientă iată că ne-am convins de contrariu către finele lunii mai a.c. Capacitatea excepțională de rodire la Pescianski a reușit să se mențină chiar și în condițiile unei secete ostile și ne arată și în acest an o fructificare pe cca 50 – 90% din mugurii laterali care confirmă încă odată productivitatea sa foarte înaltă.150516 si 190516 012

Entuziasmul nostru pentru acest soi stă pe temelii foarte ferme. Lucrurile devin foarte clare atunci când există posibilitatea de a compara. Ori în comparație cu multe dintre soiurile noastre de autohtone ori cu soiuri rezultate din programe de selecție din alte țări europene (cu excepția celor care provin din încrucișări cu soiuri americane cu fructificare laterală) pe care am avut ocazia să le cunoaștem în condiții de livadă, Pescianski (ca și Cogalniceanu și Codrene) demonstrează o productivitate net superioară care rezultă din capacitatea sa de a depune muguri de rod nu doar la extremitățile ramurilor de 1 an, dar și pe o bună parte din mugurii laterali ai acestor ramuri având în același timp și o legare foarte bună a florilor rezultate din acești muguri de rod.

Totodată, modul său compact de creștere și intrarea extrem de timpurie pe rod îl fac pretabil pentru cultura mai intensivă a livezii iar o densitate mai mare nu înseamnă altceva decât obținerea unor randamente mai mari. Regretăm că această opinie nu este împărtășită de toți specialiștii authtoni pe cultura nucului, Pescianski fiind unul dintre puținele soiuri care ar permite intensificarea livezii (cu respectarea strictă a unor condiții: formă de coroană, protecție fitosanitară, fertilizare), mai ales a parcelelor cu dimensiuni reduse. 

În altă ordine de idei, suntem abia la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie și, după unele discuțiiIMG_0628L purtate cu specialiști autohtoni în achiziția miezului de nucă de la populație și de la producători și cu exportatorii de miez deducem că deși mai sunt încă patru – cinci luni până la următoarea recoltă, tot miezul (de calitate cel puțin satisfăcătoare) produs în Republica Moldova a fost deja vândut. Străinii vin cu cereri de cantități foarte mari de miez pe care nimeni nu le poate furniza la ora actuală. În mod special sunt căutate jumătățile albe (sau galbene spre brun deschis) pentru care se oferă un preț foarte bun. Se atestă un deficit care se va traduce prin prețuri extrem de avantajoase pentru producția de miez din această toamnă care va reuși să se încadreze în două criterii de bază: recoltă timpurie și miez alb jumătăți. Și știți care e noutatea bună? Pescianski, acest soi nobil, ni le oferă pe ambele!

Spre final ținem să precizăm că există și alte soiuri foarte bune care oferă productivitate, calitate bună și savoare a miezului, soiuri de care suntem mândri în egală măsură: Cogalniceanu, Codrene, Cazacu și un alt soi pentru care ne rezervăm energia pentru o perioadă care va începe cu anul 2018, an în care îl vom propune clienților noștri – Ovata, care la sigur va genera foarte mult interes, cel puțin pentru calitatea unică de soi apreciat ca nucă în coajă. Va urma și Hector plus alte selecții interesante pe care le vom testa ulterior în condiții de producție.

Astfel, acest an vine cu prognoze foarte bune pentru producătorii de nuci. Precipitațiile abundente din această perioadă, cu toate că determină fermierii să intervină cu unele măsuri sporite de protecție fitosanitară, vor permite în schimb obținerea unui calibru foarte bun al nucilor și al unui miez alb cu o umplere excelentă a cavității iar prețurile bune estimate pentru toamnă vor ajuta la valorificarea acestei producții de calitate. 

Iar noi vom continua să ne aducem aportul la dezvoltarea ramurii și vom continua să vă informăm periodic despre ce este nou și important.

Oleg TÎRSÎNĂ

Blog Comments

De unde pot achizitiona material saditor in Romania

buna ziua. luati legatura cu Gabriel Patru, 0722 855 306. Este partenerul si reprezentantul nostru in Romania.

As dori sa cumpăr niște nuci Pecianski si nuci cu nuca gigant.Imi puteti spune va rog cu cine sa iau legatura pentru livrare?!Multumesc anticipat.

buna ziua. pentru aceasta toamna, tot materialul saditor de soiurile Pescianski si Carpatica este rezervat. pentru viitor, pentru livrari in R. Moldova, contactati-ne la 069 358 996, pentru Romania, luati legatura cu Gabriel Patru la 0722 855 306.

Leave a Comment